Decameronul lui Boccaccio

Incredibil, Boccaccio descrie perfect pitzipoanca zilelor noastre înca din anul 1350.

Căci tot ce-a fost virtute, cu sfiiciune tăinuită în sufletul doamnelor de odinioară, azi se preface la noi în găteală și podoabă; iar cea care-și atârnă pe ea veșminte mai bălțate și mai înzorzonate se socotește mai vrednică de prețuirea și cinstirea semenilor ei, fără a cumpăni că și un măgar, de s-ar găsi cine să-l împopoțoneze, ar răbda pe el mai multe găteli decât oricare femeie și că, deci, nu-s nici ele mai vrednice de cinste decât e urecheatul.
Mi-e și rușine a spune, căci tot ce-i împotriva lor se întoarce și împotriva mea; înzorzonate precum sunt, boite și pestrițe, ori stau țepene ca niste stane de piatră, mute și nesimțitoare, ori, de răspund când le-întrebi, îți dai cu socoteala c-ar fi fost mai bine să tacă.
Și încă umblă a-ți dovedi că numai nevinovăția e pricina care le face să nu știe a lega o vorbă cu semenele lor sau cu barbații cumsecade, și sărăcia-n duh au botezat-o cinste, ca și cum n-ar mai fi pe lume alte femei cinstite decât acelea care nu știu să șadă de povești decât cu slujnica, cu spălătoreasa sau cu brutărița. Dacă firea ar fi rânduit cum lasa ele a crede, de bună seama într-un alt chip ar fi găsit cu cale să le scurteze ciripitul.

Fragmentul de mai sus e extras din Decameronul lui Boccaccio scris între 1350 și 1353 (ziua 1, povestea 10).

Translate the above in English